iancu_marcel_fondane_1925[1]Marcel Iancu : Fundoianu, 1925

 

Herța

 

I

Le bourg sent la pluie, l’automne et le foin.

Le vent apporte du sable, bouillant, dans le poumon,

et les filles attendent dans la ruelle sale

le silence qui tombe sur chaque soir,

et le facteur encapuchonné, lourd et indifférent.

Des chariots pourchassés par la pluie sont passés,

et le silence sur toute chose depuis longtemps moisit.

Dans les maisons, des hommes simples parlent le yiddish.

Des oies, chaussées de jaune, longent d’un pas lent une palissade ;

écoute la pluie étouffer les réverbères à gaz,

et la feuille vieillir dans les cloches de cuivre.

Ecoute le long silence gris de l’automne

et la diligence de Dorohoi qui s’approche.

De la plaine, montent, désolés, les troupeaux de bœufs,

et parce qu’ils mugissent, le cou tendu, comme s’ils tétaient –

les yeux rouge, le bourg, saisi d’effroi, mugit.

 

II

à Colomba

Sur le fil des sentiers, la maison est lointaine ;

le chemin est jaune de sang où les courges ont craché ;

écoute monter la betterave, le fenouil et l’oignon ;

voici, si douces à l’oreille, les sources d’eau vive,

et le matin est de neige entre nous ;

tu foules des ongles de fragrance sur quelque taupinière

et les coqs ont crié sur les blocs de soleil.

L’automne gît au cœur d’une poire juteuse et fraîche.

Les vaches suisses, au blanc tablier, mugissent.

L’aujourd’hui entre au manoir seigneurial

et claires sont les veines sur la main des légumes.

Les bœufs sous leur chapeau de paille vont au labour,

ils frottent leur sommeil inachevé contre les piliers ;

ils ont aux narines une odeur de lait et de ravin

et s’en vont pleins d’ennui susciter le sillon –

derrière la claie, où s’ouvre la nature.

 

IV

De leur ancienne maison, les vieux sont sortis,

jusqu’au portail, près du grillage rongé de lierre ;

dans leurs yeux un sourire d’étang de plaine, serein.

T’en souviens-tu ? T’en souviens-tu encore ?

Le verger jetait des pierres aux mirabelliers.

Les coings à la peau lisse, derrière les carreaux,

jouaient sur deux claviers pour échanger leurs propos.

Le divan mollissait comme un poire, mon matou,

et on était bien dans le vieux fauteuil moldave,

aux feuilles de bois toujours plus ternies par les ans.

Ils cachent si bien notre jeunesse, les albums

au fermoir de cuivre ! Le passé gît sous la lampe

et comble est le miroir au visage ridé.

Il est si long le temps depuis qu’aujourd’hui n’est plus,

stérile et languissant comme une convalescence.

Tu attends tous les soirs la même diligence

qui débarque toujours les mêmes juifs de retour.

Dans les foyers je sais des navires en partance

et des plages vers New York que l’océan charge d’os.

Un phare fait encore des signes apeurés à travers les volets ;

C’est tout. Te voici devant la claie rongée de lierre :

deux jeunes gens frappent au vieux portail.

Tu es sorti, tu as dans les yeux un sourire immobile, serein, d’étang

de plaine en automne. T’en souviens-tu encore ?

 

 

Traduit du roumain par Odile Serre

In, Benjamin Fondane : « Paysages / Priviliști » 

Edita Paralela 45, București (România), 2002

Du même auteur :

Ulysse (04/11/2015)

Le mal des fantômes (04/11/2016)

                                                                     L’Exode  - Super Flumina Babylonis  (04/11/2017)

Tianic (04/11/2018)

« Je songe au passant qui... » (04/11/2019)

 

 

Herța

 

I

In târg miroase-a ploaie, a toamnă și a fân.
Vântul nisip aduce, fierbinte, în plămân,
și fetele așteaptă în ulița murdară
tăceara care cade în fiecare seară,
și factorul, cu gluga pe cap, greoi și surd.
Căruțe fugărite de ploaie au trecut,
și liniștea în lucruri de mult mucegăiește.
In case oameni simpli vorbesc pe ovreiește.
Gâște, cu pantofi galbeni, vin lent după -un zaplaz :
Auzi cum ploaia stinge fanarele cu gaz,
Cum invechește frunza în clopote de-aramă –
auzi tăcerea lungă și gri care e  toamnă
și diligența care vine din Dorohoi.
Pustiu, din șes, se urcă cirezile de boi,
și cum mugesc, cu capul întors, de parc-ar suge –
cu ochii roșii, târgul, cuprins de spaimă, muge

II

Colombei

Suișu-i greu la casă pe ațe de poteci ;
de sânge drumu-i galben unde-au scuipat dovleci
și- i creștere de sfeclă, de mărării, de ceapă,
iată, după ureche, izvoarele de apă,
și diminineața, ca o zăpadă, între noi;
calci unghii de mireasmă pe câte un mușuroi
și au țipat cocoșii pe bolovani de soare.
E toamnă ca-ntr-o pară cu zeamă de răcoare.
Vacile șvițeriene, cu șorțul alb, mugesc.
Ziua de astăzi intră-n conacul boieresc
Și vinele pe mâna legumelor sunt clare.
Boii sub pălărie de paie merg să are
pe jos, și-și freacă somnul neisprăvit de stâlpi;
au în narine-un miros de lapte și de râpi
și se pornese in silă, să spargă arătura-
pe după gard, de unde a început natura.
 
 IV
Bătrânii de la casa cea veche ne-au ieșit
în poartă, la grilajul de iederă coclit,
și-aveau în ochi un zâmbet de iaz de șeș, cuminte.
Îți mai aduci aminte ? Îți mai aduci aminte ?
Livada zvârlea pietre în zarzări și-n caiși.
Gutuie, după geamuri, cu pielea linsă, își
spuneau cuvinte-n care se-mpreunară piane.
Divanul ca o pară se înmuia, motane,
și era bine-n vechiul fotoliu moldovean,
cu frunze de lemn smulse din lustru, an cu an.
Ne-ascund atât de bine albumele cu clampă
de-alamă, tinerețea ! Trecutu-i lângă lampă
și plină e oglinda cu cute în obraz.
E-așa de lungă vremea de când nu mai e azi
și stearpă și molâie ca o convalescență.
Aștepți în toată seara aceeași diligență
care debarcă aceiași ovrei ce se întorc.
In case, știu vapoare ce pleacă spre New York
și bancuri unde-oceanul a descărcat ciolane.
Un far mai face semne de spaimă prin obloane, 
și-atât. Te duci la gardul de iederă coclit :
doi tineri bat în poarta cea veche.Ai ieșit
și ai în ochi un zâmbet încremenit cuminte,
de iaz de șeș, în toamnă, îți mai aduci aminte?
 
Benjamin Fundoianu :« Priviliști»
Editura cultura Nationale, București (România), 1930

Poème précédent en roumain :

Tudor Arghezi : « Non, jamais l’automne... » / « Niciodată toamna... » (04/09/2020)